O masă uzată, câteva caractere tipografice din lemn sau plumb, o presă asemănătoare celei pe care Gutenberg ar fi putut-o folosi: aceasta este atelierul lui José Francisco Borges în satul Bezerros din nord-estul Braziliei, în interiorul țării. Miros de cerneală și lemn. Plăcile de lemn așteaptă rândul lor, în timp ce gravurile proaspete, care tocmai au luat formă, se usucă atârnate de sârme.

Merg la atelierul său pentru a-i propune o colaborare. Îi explic planul meu: imaginile lui proprii, gravurile lui și cuvintele mele. El rămâne tăcut. Continui să vorbesc, să vorbesc, să dau explicații. Și el, nimic.

Și așa continuă, până când deodată îmi dau seama că din cuvintele mele lipsește muzica. Suflu într-o flaut spart. Ceea ce nu s-a născut nu poate fi explicat, nu poate fi perceput:
îl simți, îl simți mișcându-se, doar când sare. Atunci încetez să explic și încep să povestesc. Îi spun poveștile cu lucruri fascinante și teribile pe care le-am adunat și pe care vreau să le înregistrez, vocile tuturor celor pe care i-am întâlnit pe drum, visele pe care le-am avut în timp ce eram treaz, evenimente delirante și deliruri care au devenit realitate, cuvintele rătăcite pe care le-am găsit sau care m-au găsit pe mine.

Îi spun poveștile, și astfel această carte s-a născut.

Cuvintele călătoresc: o carte separată, "magică" de Eduardo Galeano, în care primul cuvânt nu este Istorie, ci Mit. Galeano se scufundă în lumea imaginației populare și ne povestește mituri și legende de ieri și de azi, vorbind despre misterele vieții, despre viață și moarte, despre iubire și ură, despre bărbați și femei, despre Dumnezeu și Diavol, despre muzică și tăcere, despre cuvinte și lucruri, despre memorie și uitare... și cu elementul comun al tuturor acestor povești, călătoria, care justifică titlul cărții. Și în mituri, el introduce câteva "ferestre" de reflecții, care încep întotdeauna cu fraza "Câteva cuvinte despre...", și funcționează ca comentarii indirecte și literare asupra miturilor.

Ca însoțitor în această încercare, Galeano are pe gravuristul popular José Francisco Borges, care, vizual, vorbește aceeași limbă ca și poveștile lui Galeano: o limbă aspră, respinsă, directă și pură.