Măsura stimei de sine este adesea definită de capacitatea de a nega atributele noastre, permițând existenței noastre să strălucească pur și liber de amintirile sociale care obscurează esența și scopul original. Prin capacitatea de a uita amărăciunea acumulată, dezamăgirile, convențiile, așteptările și de a renaște, păstrând doar experiența și recunoștința momentului trăit.
Și pe măsură ce călătoria, în timp, devine din ce în ce mai solitară și autocritica mai imparțială și dură, este calitatea stimei de sine, nu cantitatea ei, cea care va menține aparențele.