"Dacă omul modern a făcut din urmărirea experiențelor efemere stindardul său, pocăința pentru creștin este experiența cu totul nouă și unică ce poate cu adevărat să zguduie o persoană. Dar chiar dacă plictiseala unei existențe pașnice - după urmărirea diferitelor experiențe - obosește existențial, pocăința poate zgudui o persoană și literalmente să o întinerească."

"Cel pocăit descoperă că devine o persoană nouă nu pentru că găsește un sine literalmente diferit, ci pentru că este eliberat de ceea ce îl lega pentru a-și descoperi sinele său cel mai adevărat. Și dacă cel psihanalizat poate într-adevăr să-și descopere și să-și accepte dorințele, dacă este necesar ocolind conștiința care îl împiedică de la plăcerea păcătoasă, cel pocăit, cu conștiința sa care îl împiedică de la păcat, descoperă treptat că dorințele sale se aliniază cu voința lui Dumnezeu. Astfel, viața sa devine infinit mai abundentă."

(Din postfața de G. Barlas)