Raportul meu către Greco nu este o autobiografie; viața mea personală are o valoare foarte relativă doar pentru mine, pentru nimeni altcineva. Singura valoare pe care o recunosc în ea este aceasta: lupta de a urca treaptă cu treaptă și de a ajunge cât de sus mă puteau duce forța și determinarea mea – până la vârful pe care l-am numit arbitrar Privirea Cretă.

Așadar, cititorule, vei găsi în aceste pagini linia roșie, făcută din picături de sânge, care marchează călătoria mea printre oameni, pasiuni și idei.

Fiecare persoană demnă de a fi numită fiu al omului își poartă crucea și urcă Golgota sa. Mulți, cei mai mulți, ajung la prima, a doua treaptă, gâfâie, se prăbușesc la jumătatea drumului și nu ajung la vârful Golgotei – mă refer la vârful datoriei lor – pentru a fi răstigniți, înviați și a-și salva sufletul. Își pierd curajul, se tem de răstignire și nu știu că răstignirea este singura cale către înviere; nu există alta.