Nu eram la vârsta la care să pot întreba.
Dar am ascultat. M-am ținut. Am marcat. Am legat.
- "Cum ai dormit azi-noapte? Ce vis ai avut?"
Am auzit răspunsul:
- "Despre Adrianopol!"

Nu am înțeles.
El a plecat.
Nu avea rost să întreb pe toți ceilalți. Aici, nu înțelegeau atâtea lucruri...

De atunci, am avut cuvântul pe buze.
Nu un oraș, nu o țară, nu o hartă, nu o patrie. Tată, vigilență.
Am întrebat, am invidiat, am argumentat, am sângerat, am dat cu piciorul, am înțepat urechile ca un animal, am căutat, am săpat, am transpirat, am izbucnit.
Am lucrat, am călătorit spre nord... M-am apropiat. Nu de loc, nu de poartă, nu de ușă. M-am apropiat de ora, de moment. Mai aproape de dreptate, de a merita întrebarea.
Să o întâlnesc, să dorm cu ea, să o chinuiesc, să fiu chinuit de ea, să mă trezesc cu ea:
- "Cum ai dormit azi-noapte? Ce vis ai avut?"

"Există case care rămân treze, flămânde de vise, latră la stele. Se pregătesc să doarmă în noaptea de la Adrianopol. Pe scena ei. Pe salteaua ei ruptă, dizolvată -foaie de puf-. Suferă somnul Cuceritorului. Cel agitat. O noapte înaintea Cuceririi. Ridică febra Leului. Doresc. Visează. Tânjesc."

"Le recunoști, le vezi de departe, construcție diferită, pietre fără sare, culoare diferită, cearșafuri diferite, lumină diferită, negru în loc de alb, ceasuri diferite, suflare diferită, grădină diferită, înfloritoare, bătătoare, sunet diferit, șoaptă diferită, clopot diferit, voce diferită. Sunt gata să plece, să zboare, se țin de pământ cu putere, fundațiile lor sunt în altă parte, în alte locuri, în alte persoane, în cei care vin noaptea și intră în somnul lor în secret."