Noapte liniștită... Cerul era plin de stele. Și la colțul străzii, cineva cânta la muzicuță încă de dimineață.
Două ciori, pe un chiparos bătrân, stăteau treze până târziu decorându-și cuiburile cu bucăți de sticlă colorată pe care le adunaseră din gunoi.

«...Ce fac oamenii de acolo jos, și în loc să-și decoreze cuiburile, continuă să alerge... Ce caută...» întrebă una, în timp ce curăța cu grijă gâtul unei sticle sparte.

«Ah! Caută bucata care le lipsește din suflet. Și aleargă. Și lipesc orice găsesc în locul ei, încercând să redea imaginea pe care au visat-o. Și mereu găsesc ceva nepotrivit. Ceva care nu se potrivește.
»Și imaginea este mereu distorsionată. Și visul este mereu pierdut. Așa sunt oamenii. Nu te deranja cu ei».