"Nu știu unde m-am născut, / nici cine sunt. Nu știu de unde vin, nici încotro mă îndrept. Sunt o ramură, de pe un copac căzut, dar nu știu locul în care a căzut. Unde sunt rădăcinile mele? A cui copie sunt eu?"

Cu acest cântec popular din Columbia începe a doua parte a trilogiei epice "Memoria Focului" de Eduardo Galeano, care se îmbarcă într-o călătorie prin istorie cu scopul de "a contribui la salvarea memoriei jefuite a întregii Americi, dar în special a Americii Latine, o țară iubită și disprețuită". Prin peste patru sute de narative care se desfășoară cronologic, "Fețe și Măști" explorează secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, o eră dureroasă dar fertilă în care popoarele continentului american își caută adevărata identitate, dincolo de măștile impuse de colonizatori, pentru a-și cuceri în cele din urmă autodeterminarea și drepturile. În acești doi secole, prin războaie și revoluții succesive, coloniile își câștigă independența. În fața ochilor cititorului defilează revoluționari, reformatori, dictatori, poeți și pictori, sclavi și stăpâni, gauchos, mestizi. Indieni și europeni, trădători vizionari, oameni obișnuiți care s-au ridicat și alții care s-au supus. Este era în care europenii sug bogățiile minerale ale Americii Latine, iar Statele Unite, acum independente, extermină indienii de pe teritoriile lor și își demonstrează expansionismul. Și scriitura unică a lui Galeano remodelează istoria, o face să vorbească în prima persoană, "o dezgropă din statuile de bronz și monumentele de marmură".