Analiza constituției neo-feudale, ca evoluție a dereglementării constituționale, explorează cursul axiologic retrograd al constituționalismului european modern datorită reînviării modelelor sau motivelor feudalismului medieval. Acestea sunt modele sau motive pe care constituționalismul modern nu le-a depășit în totalitate și care au fost reînviat în cadrul politicilor neoliberale de liberalizare a pieței și comerțului internațional, europeanizarea dreptului național, evoluția tehnologiei și crizele succesive din ultimii ani.

Printre aceste modele sau motive, se evidențiază doctrina suveranității partajate, precum și dezorganizarea puterilor publice, multiplicarea conflictelor între centrele de putere la mai multe niveluri, căutarea constantă a compromisurilor politice conjuncturale, limitarea posibilității de avansare socială a individului într-un stat de pace, securitate și meritocrație, tranziția de la un sistem de guvernare bazat pe lege la un sistem de guvernare bazat pe legături convenționale de credință și dependență, extinderea instrumentalizării dreptului, privatizarea în creștere a puterilor publice, care în ultimii ani se extinde chiar și la revendicarea puterii constituționale în sine de către centrele private de putere consolidate, hibridizarea dreptului public și privat, fluidizarea dreptului, care în prezent este considerat înrădăcinat în tradițiile comune ale statelor europene și este supus negocierii continue de o comunitate de interpreți care, într-o stare de urgență permanentă, se luptă în zadar între ei pentru privilegiul de a avea ultimul cuvânt, precum și slăbirea puterii judecătorești în favoarea unui "cler" care astăzi are un caracter tehnocratic și, cu ajutorul mass-mediei și rețelelor sociale, pretinde titlul de interpret autentic al legii.