În cartea sa intitulată Nietzsche: Filosof, Psiholog, Anticrist, filosoful Walter Kaufmann scrie că motivul pentru care Nietzsche, spre deosebire de alți filosofi, nu încearcă să creeze un sistem filosofic, ci preferă, cu stilul său dogmatic, să răspundă la întrebări individuale (răspândite), este pentru că el crede că filosofii care creează sisteme filosofice iau anumite presupuneri ca fiind date (= nu le supun unui examen critic), perpetuând astfel prejudecăți. Aceasta este adevărat, dar există și un alt motiv care face ca opoziția față de crearea sistemelor filosofice să fie nu doar metodologică, ci și etică imperativă.

Crearea unui sistem filosofic universal - un sistem care rezolvă toate problemele, care oferă toate răspunsurile - privează generațiile viitoare de dreptul de a răspunde la întrebări individuale, deoarece acele întrebări vor fi deja răspunse de sistemul universal. Atunci când prezinți un astfel de sistem, ceri implicit ca cei care vin după tine să se supună lui, să devină paralizați - pentru că, conform viziunii tale, nu le va mai rămâne nimic de creat. Îți dezvălui credința că lumea se încheie odată cu tine. Creatorul unui sistem filosofic universal este ca un elev care, deși a răspuns corect la mai multe întrebări, ridică din nou mâna fără să se uite în jur să vadă dacă altcineva a ridicat mâna.
Aceasta este permis doar în școala primară. Avem o obligație morală după fiecare încercare filosofică de a lăsa în urmă un peisaj filosofic neterminat (deschis).
Adevărul va fi răspunsul la una dintre cele două întrebări.