După câteva luni de pauză, viața m-a făcut martorul a două evenimente care mă sperie mai mult decât orice în lume: moartea unui copil mic și moartea unei tinere femei cu copii mici și soț.
Cineva mi-a spus atunci: ești scriitor, de ce nu scrii povestea noastră?
A fost o poruncă, am acceptat-o. Și astfel m-am găsit povestind prietenia dintre un bărbat și o femeie, amândoi cu dizabilități, amândoi judecători în cazuri de supraîndatorare la tribunalul din Viena, în Isère.

Această carte vorbește despre viață și moarte, despre boală, despre sărăcie mare, despre justiție și mai presus de toate despre dragoste. Totul este adevărat.

Ca și ceilalți, Emmanuel Carrère are multe vieți. Una privată, care îl privește doar pe el, și una publică care îi privește pe alții, prin roman sau cinematografie, unde este scenarist și producător. "Alte vieți decât a mea" este legătura. Dar această legătură nu ar fi suficientă pentru a fi un eveniment în sine. Romanul lui Carrère "ne vorbește" din adâncurile mizeriei lumii. Atât de îndepărtat: tsunami-ul, un dezastru natural globalizat prin televiziune. Atât de aproape: cancerul, altfel de dezastru natural, bătând la ușa vecinului. Zgomotul lumii care se strică nu acoperă nefericirea prietenilor care nu se descurcă bine, dar face din mizeria lor un ecou neîntrerupt. Trebuie să fii un vizionar pentru a vedea și scrie raportul. Murmurul surd al oceanului este alcătuit din miile de valuri. "Alte vieți decât a mea" este un roman oceanic, de zgomot și frenesie. Este un roman care are baza emoțională, adică literară, de a proclama că este adevărat.