În Grecia modernă, Constituția a avut, comparativ cu alte țări, puțini inamici declarați. Acest lucru, însă, nu înseamnă că a avut doar prieteni. De la notabilii primelor decenii post-revoluționare, care au folosit-o pentru a reveni la putere prin alegeri, până la acea mare "Școală" a politicienilor noștri, care nu ezită să o încalce pentru câștiguri personale sau de partid înguste, istoria noastră este plină de protagoniști și figuranți care văd Constituția mai degrabă ca un rău necesar decât ca un set de reguli obligatorii. Lista devine și mai lungă dacă adăugăm la cele de mai sus pe cei care văd Constituția ca pe un alibi, "încărcând-o" cu prevederi "strălucitoare" despre care știu foarte bine că nu pot fi implementate în practică.

Lucrul remarcabil este că, de obicei, Constituția "se răzbună" pe toți acești oameni, mai devreme sau mai târziu. Pentru că, așa cum știe orice cetățean activ, un text, odată votat și promulgat ca lege, este ca un copil care este dat afară din casă când crește: își urmează propriul drum.

Această carte este dedicată acestei funcții ambigue a Constituției în Grecia modernă.
Este un aspect fascinant al istoriei noastre moderne, pe care autorul îl examinează în lumina dezvoltării constituționale a marilor țări europene și a SUA în ultimele două secole. În special pentru perioada Metapolitefsi, autorul încearcă să explice cum am ajuns pe marginea prăpastiei în 2010, deși, așa cum este cel puțin universal recunoscut, instituțiile parlamentare au funcționat atât de "perfect" în țara noastră în această perioadă.