"Dialectica materialistă se află sub orizontul deschis al istoriei, pe care o înțelege. Astfel, ea aduce un omagiu libertății umane, care este cea mai mare preocupare a sa."

(Herbert Marcuse)

"Să nu uităm că suveranitatea și exploatarea sunt perpetuate nu numai în instituțiile societății de clasă, ci și în instinctele, impulsurile și dorințele înrădăcinate în societatea de clasă; tot ceea ce oamenii, adică oamenii ghidați și guvernați, iubesc, urăsc, urmăresc, găsesc frumos și distractiv, etc. Societatea de clasă nu numai că modelează producția și reproducția materială și culturală, ci modelează și spiritul și corpul subiecților și obiectelor sistemului. Toți cunoaștem această comună, dar studenții rebeli au articulat-o în primul rând în teorie și practică, ei "încarnând" ideea că revoluția trebuie să creeze încă de la început o societate diferită calitativ, și nu doar cantitativ."

H. M.

"Noile date socio-istorice au impus răspunsuri și soluții dincolo de cadrul marxist ortodox stabilit, care domina așa-numitul "socialism existent". Marcuse a îndrăznit să ofere astfel de răspunsuri, adică să contureze constelația unei teorii sociale moderne care corespunde noii realități, combinând negarea specifică a societății patriarhale-capitaliste istoric specifice cu o critică abstractă, utopică și sistematică și prin citirea realității în sens invers [...]

Cele trei eseuri despre dialectică din ultima perioadă a dezvoltării sale sunt cele mai substanțiale, structurate și instructive. În primul, Marcuse încearcă o interpretare istorico-filosofică materialistă a istoriei totale a dialecticii, pentru a evidenția atât unicitatea sa în Hegel, cât și necesitatea revizuirii sale de către Marx. În al doilea, el evidențiază importanța negației în dialectica negativă și o distinge clar de negativitate. În al treilea, el se concentrează în cele din urmă asupra conținutului esențial al dialecticii istorice, care nu este altceva decât trecerea de la domeniul necesității la domeniul libertății."

Konstantinos Rantis