Între 1894 și 1924, trei valuri de violență au lovit Anatolia, vizând zonele în care locuiau minorități creștine, care reprezentau până atunci 20% din populație. Până în 1924, armenii, asirienii și grecii fuseseră reduși la 2% din populație. Majoritatea istoricilor au tratat aceste trei valuri de violență ca evenimente separate și izolate, în timp ce guvernele turcești succesive le prezintă ca o succesiune de incidente nefericite. Genocidul de treizeci de ani este prima lucrare care arată că, în realitate, aceste trei valuri au fost un efort unificat, continuu și deliberat de exterminare a populației creștine din Anatolia.

Această perioadă, cea mai violentă din istoria recentă a regiunii, a început în timpul domniei sultanului otoman Abdul Hamid al II-lea, a continuat sub conducerea Tinerilor Turci și s-a încheiat în primii ani ai domniei lui Kemal Ataturk. Cu toate că s-a produs o schimbare dramatică de la autocratismul islamic al sultanului la republicanisme secular, politicile de exterminare implementate în țară au fost remarcabil de consistente și sistemice, cu uciderea în masă planificată, deportări, convertire forțată la islam, violuri în masă și răpiri inumane ale femeilor și copiilor. Și elementul cel mai constant a fost chemarea la război sfânt. Deși nu este justificată de învățăturile islamului, exterminarea a două milioane de creștini a fost realizată în cadrul unei incitări nemiloase pentru ca turcii să creeze o națiune pur musulmană.

Acestă carte, bazată pe cercetări extinse și revelatoare, redefinește modul în care percepem unul dintre cele mai odioase evenimente din istoria modernă.