Krishnamurti a scris următoarele scrisori între iunie 1948 și martie 1960 pentru un tânăr prieten care a venit la el rănit în trup și suflet. În aceste scrisori, în care întreaga învățătură a lui Krishnamurti se dezvăluie pe măsură ce rănile ei se vindecă, se revelează o rară bunătate și claritate; separarea și distanța dispar, în timp ce cuvintele curg ca un râu; niciunul nu este inutil; vindecarea rănilor și învățarea progresează simultan.

Declarație explicită a lui Krishnamurti înainte de moartea sa în 1986:
Nu există niciun succesor sau reprezentant al meu care să continue învățătura acum sau în viitor, în numele meu... Nu sunt necesari interpreți... Fiecare persoană ar trebui să observe direct propriile lor activități și nu prin intermediul unei teorii sau autorități...