De la "uitare" la "reconciliere națională" și de acolo la "procesarea reflexivă" a trecutului civil: prin acest traseu se poate spune că Războiul Civil Grec a fost abordat în sfera publică greacă. Cu toate că timp de aproximativ patruzeci de ani (1949-1990) nu a existat loc pentru el în discursul public, și în timp ce a fost umbrit de narativa "rezistenței naționale", Războiul Civil nu a încetat să fie un trecut prezent. De fapt, începând cu anii 1990, a fost înscris în mod repetat și explicit în "războaiele memoriei" referitoare la anii 1940 și, astfel, în întrebarea finală mai largă a "în ce condiții își "amintește" și "uită" societatea trecutul său". De atunci, protagoniștii, activiștii, partidele politice, guvernele, intelectualii, artiștii, jurnaliștii, istoricii și oamenii de știință socială nu numai că au scos Războiul Civil din uitare, dar argumentează și în mod opus despre cum și de ce, transformând astfel durerea colectivă și intergenerațională într-un traumatism cultural.

Constituind elementele dramatice ale traumei, în acest proces public reflexiv, memoria, emoția și identitatea interacționează în cadrul crizei pervazive trăite de aproape întreaga societate greacă. Cu mai puține iluzii, diferitele interpretări ale Războiului Civil ne ajută să înțelegem nu atât trecutul, cât mai ales prezentul și mecanismele prin care se formează așteptarea viitorului.

Pe baza teoriei "traumatismului cultural", această carte acoperă aspecte ascunse și uitate ale Războiului Civil Grec utilizând instrumente conceptuale alternative și punând întrebări noi.