O lucrare sintetică care aruncă lumină neașteptată asupra epopeii albaneze, demascând retorica naționalistă și dezvăluind adevăratele dinamici de putere și forță militară ale adversarilor. De asemenea, oferă o abordare revelatoare și analitică a societății din perioada 1940-1942, în care imaginea superficială a datelor sociale (foame, producție, piața neagră, etc.) este demontată, iar o realitate paralelă, populară, productivă și economică fără precedent este evidențiată, care va forma baza mișcării de eliberare națională.
Atena - 28 octombrie 1940. În acea zi, străzile erau pline de rezerviști. Aceștia, clasele din 1929 și ulterior, se revărsau în orașe în căutarea anunțurilor de recrutare la secțiile de poliție. Apoi, odată ce aflau destinația și intervalul de timp în care trebuiau să se prezinte, se grăbeau spre gările de tren, asediind trenurile care plecau încontinuu, pline cu oameni, îndreptându-se spre Larissa sau Patra. Rezerviștii erau ceva ciudat. Încă cetățeni, muncitori, meșteșugari, tehnicieni, contabili, profesori, ospătari, portari, funcționari publici, artiști, orice, în final, o societate a secolului al XX-lea atribuie oamenilor ca o calitate productivă și socială. Dar erau și războinici. Se mișcau pe granița dintre război și pace, trăind între zilele de pace care se estompau rapid și cele de război care le urmau. Erau oameni obișnuiți și potențiali luptători duri. Nu uciseseră niciodată în viața lor, majoritatea dintre ei nici măcar nu se gândiseră vreodată la moartea altui om prin mâinile lor. Cu toate acestea, părăseau în grabă lumea pe care o cunoșteau până atunci, pentru a ajunge într-o altă lume, în care principalul lor grijă ar fi fost să ucidă - în timp ce se confruntau și cu posibilitatea de a fi uciși.