Marcate de experiența exilului, acest volum constituie o mărturie biografică și în același timp istorică a momentului în care Claude Lévi-Strauss, precum o mulțime de alți artiști și intelectuali evrei, scapă ca refugiat în New York. Scris între 1941 și 1947, în timp ce încă nu renunțase la reflecțiile sale politice, cele șaptesprezece capitole ale acestei cărți constituie o reconstrucție a preistoriei antropologiei structurale.
Acești ani în America reprezintă și perioada în care Lévi-Strauss își dă seama de catastrofele istorice ireparabile: exterminarea în masă a amerindienilor și genocidul evreilor din Europa. Începând cu începutul anilor 1950, antropologia lui Lévi-Strauss pare să fie implicit impregnată de memoria și posibilitatea Holocaustului, pe care, totuși, nu îl numește niciodată.
Ideea de "sens zero" stă la baza structurii. Prin urmare, a vorbi despre Antropologia Structurală Zero înseamnă a reveni la sursa unei gândiri care a răsturnat percepția noastră asupra umanului. Dar această preistorie a Antropologiei Structurale Unu (1958) și Doi (1973) subliniază și sensul tabula rasa care îi învăluie autorul la sfârșitul războiului și întregul proiect - împărtășit cu alții - de repornire a civilizației pe baze diferite.