"Epuiatul", publicat în 1992 și aparținând ultimelor texte ale lui Deleuze, constituie un comentariu extins și dens asupra lucrării lui Beckett și a caracterului său spinozist, prin distincția dintre oboseală și epuizare. Cu toate acestea, deoarece a fost scris într-un context istoric în care toate posibilitățile de emancipare politică păreau epuizate și oboseala apăsa pe umerii și gândirea subiecților politici, "Epuiatul" poate fi citit și ca un comentariu politic asupra relațiilor de libertate, posibilitate, dorință și rezistență, deoarece epuizarea este fundamentală pentru crearea de noi subiectivități doar atunci când toate posibilitățile au fost epuizate, posibilitatea de a crea cu adevărat și autenticul nou apare."