Pe măsură ce te plimbi în lume, îți dai seama de unele izbucniri ale vârstnicilor. Fără să-și dea seama, o adiere nostalgică de melancolie își ia gândurile departe. Când cei tineri înaintează, ei se mișcă înapoi. Pentru ei, în fiecare zi este o scufundare în lumea amintirilor, care îi hrănește în mod abundent. Vârstnicii au un rezervor de energie, succese, greșeli, realizări și dezamăgiri. Se simt ca niște țapi ispășitori ai societății pe care au creat-o. Mulți dintre ei se epuizează pentru a-și lăsa amprenta asupra unui viitor neformat, în care investesc mult și copiii lor... continuare, de exemplu. Simțurile par blocate, excluzând posibilitatea conflictelor și a emoțiilor. Odată cu înaintarea în vârstă, camerele închise ale casei lor devin lumea lor. Mobilierul, cărțile, obiectele preferate răspândite ici și colo, tablourile, toate marchează momente trecute. Acestea înseamnă mult pentru ei, pentru tineri este o regresie. Vederea redusă lasă loc introspecției, auzul redus exclude stimuli noi, atingerea provoacă senzații ciudate.

Totul ne amintește de gravura lui Albrecht Dürer 'Melancholia' (1514). Au trecut cinci secole și fluxul lucrurilor în lumea noastră nu s-a schimbat! Vârstnicii, prinși de crengile malului unui râu al tinereții care curge hotărât, observă evenimentele, dar viața reală este în spate! Trecutul, prezentul și viitorul se confundă, emoțiile debordează fără justificare. Experiența și înțelepciunea pe care le-au dobândit nu pot înlocui vigurozitatea și imaginația tinerilor. Marginalizarea și recurgerea la amintiri sunt o stradă cu sens unic. Ei constată că fiecare lucru nou conține unul mai vechi, iar fiecare lucru mai vechi poate lua forma unui lucru nou. Și de ce nu, răul și binele să fie părți diferite ale aceleiași monede. Integrând presupuneri și coniecturi, ei se îndreaptă spre înțelepciune, care îi conduce către camerele mai adânci ale realității.

Cu toate acestea, ei știu că ceea ce susțin tinerii astăzi, ei au crezut cu decenii în urmă! Și chiar Goethe spune în 'Faust': '...Nu aveam nimic, dar aveam belșug: /bucurie în rătăcire, impulsul către adevăr /Dă-mi înapoi această sete nesățioasă /cea triplă adâncă bucurie amară /să pot urî, să pot iubi /dă-mi înapoi tinerețea mea...'