În lucrarea sa principală, Lumea ca voință și reprezentare, publicată pentru prima dată în 1819, Schopenhauer prezintă filosofia sa în întregime și sistematic. În primele două dintre cele patru "cărți" ale lucrării, care sunt incluse în primul volum al ediției grecești, el se ocupă în primul rând de obiect, compoziție și limitele cunoașterii umane (Cartea A), iar apoi de esența lucrurilor, substanța realității (Cartea B). Cunoașterea umană este determinată de formele a priori ale mecanismului cognitiv al subiectului și se realizează în primul rând la nivelul percepției și apoi la nivelul cunoașterii abstracte. Accesul la esența lucrurilor este furnizat de experiența noastră interioară imediată a voinței, care constituie substanța metafizică a realității.

Lumea ca voință și reprezentare este fără îndoială inclusă printre marile opere clasice ale filosofiei europene, cu o mare influență în toate domeniile gândirii umane. Aceasta încorporează o mare parte din tradiția filosofică anterioară și este în sine o sursă foarte importantă a filosofiei moderne, atât direct, cât și indirect.