Conform definiției aristotelice, sufletul este prima actualitate a unui corp natural, organic, care are potențialul pentru viață și conține în el principiul mișcării și al repaosului. Actualitatea este forma de a fi care există într-o stare de potențialitate. Sufletul, prin urmare, este o substanță în sensul de formă. Formularea caracteristică aristotelică este că sufletul este ceea ce un anumit corp a fost menit să fie. Este cauza și principiul corpului viu, sursa și scopul mișcării acestuia. Este cauza ca formă a corpului însuflețit. (…) În același timp, el a ajuns să vadă clar că sufletul și corpul constituie, în cazul oamenilor, de asemenea, o unitate foarte coezivă. Lucrarea "Despre suflet" marchează etapa finală a dezvoltării lui Aristotel în domeniul psihologiei; acest lucru este evident din întregul curs anterior.