Pentru ca omul modern să își dea seama de diversitatea și posibilitățile lumii sale, trebuie să recâștige memoria colectivă; astăzi este oglinda de ieri și, pentru a o înțelege în întregime, trebuie să respingem stereotipurile și interpretările univoce ale trecutului. Aceasta este cheia gândirii și scrierii lui Eduardo Galeano. Istoria este scrisă de învingători, după cum spune zicala binecunoscută, dar Galeano și-a propus ca obiectiv programatic în cariera sa de scriitor să scrie istoria pe care învinșii, invizibilii, cei slabi, "mai puținii" nu au avut șansa să o scrie, dar și a celor care au îndrăznit să se opună puterii în toate formele sale de-a lungul secolelor, să dea o voce celor care nu puteau vorbi. În "Oglinzi", Galeano scrie o "istorie aproape globală", pornind de la miturile cosmogonice și apariția omului pe pământ și ajungând la răsăritul secolului al XXI-lea.

În șase sute de povestiri-vignetă care se dezvoltă cronologic și tematic, el vorbește despre lupta omului pentru viață, pentru frumusețe, pentru femei și bărbați, pentru război, sărăcie, inegalități sociale și rasism, pentru expansiunea și insațiabilitatea Occidentului, pentru natură și distrugerea ei, pentru fotbal și mass-media.

Prin "Oglinzi", Eduardo Galeano oferă o lucrare de istorie și reflecție politică, căutând să aducă la lumină cealaltă parte a lumii, să evidențieze multiplele fațete ale experienței istorice umane care sunt ascunse de narativele oficiale și autoritare ale trecutului istoric.