Am experimentat respingerea în copilărie și, la rândul nostru, am învățat să respingem și să ne respingem pe noi înșine. Respingerile nu diminuează sau nu elimină ceea ce respingem. Dimpotrivă, atrag și cresc în viața noastră.

Când respingem pe cineva sau ceva, suntem afectați emoțional și psihologic mai mult de ceea ce respingem. Devenim dependenți de faptul că lucrurile să fie așa cum le dorim și ne pierdem puterea, liniștea și libertatea de a fi bine.

Când ne respingem pe noi înșine pentru tendințe, obiceiuri sau slăbiciuni, este chiar mai probabil să repetăm același lucru. Când respingem pe alții sau comportamentul lor, creștem probabilitatea de a întâlni același comportament din nou. De asemenea, ne putem găsi la un moment dat manifestând același comportament pe care l-am respins la alții.

Marea parte a suferinței și conflictelor noastre cu noi înșine și cu alții provin din incapacitatea noastră de a ne accepta pe noi înșine, pe ceilalți și viața noastră așa cum sunt.
Puțini dintre noi își dau seama de puterea, libertatea, fluxul și liniștea care sunt create de starea de acceptare.

Adevărata acceptare nu are nimic de-a face cu slăbiciunea, resignarea sau predarea în fața înfrângerii.

Adevărata acceptare provine din siguranța interioară, auto-acceptare, putere și încredere în faptul că totul în viața noastră este o oportunitate pentru o conexiune sporită cu o sursă interioară de fericire, dar și o provocare de a crea viața pe care o dorim mai eficient.