Pe 6 iulie 1997, delegația greacă a sosit la Madrid pentru Summitul NATO, condusă de fostul prim-ministru Kostas Simitis. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Reppas, a asigurat că nu exista o întâlnire programată cu fostul președinte al Turciei, Suleyman Demirel. Cu toate acestea, întâlnirea fusese aranjată cu câteva zile înainte, cu intervenția americanilor, și fusese ținută secretă. Pe 8 iulie, în prezența celor doi lideri, a fost semnată Declarația de la Madrid, un text care fusese "pre-gătit" de americani și asupra căruia se lucrase în acest scop încă de la incidentul din Imia. Prin telegramele secrete ale americanilor, întregul planificare se dezvăluie, precum și întâlnirile, conversațiile și negocierile care au condus la Madrid și la ceea ce a urmat în efortul persistent al americanilor de a salva acest Acord. Un Acord care a consfințit relațiile greco-turce cu recunoașterea "intereselor legitime și vitale" ale Turciei în Marea Egee și cu angajamentul de a "evita acțiunile unilaterale", care a fost menținut pentru a evita exercitarea drepturilor suverane. Un Acord care a deschis calea pentru anularea transferului sistemului S-300 în Cipru.

Incidentul din Imia nu a fost suficient pentru "încenușarea" Mării Egee. A fost nevoie și de Acordul de la Madrid...