Pe ruinele imperiilor, au apărut națiuni. Este o răzbunare a națiunii pentru formele de opresiune care au tendința de a o supune și pentru iluziile care au anunțat dispariția sa. Inițial, această răzbunare este complet legitimă. Cu toate acestea, observăm că eliberarea națională a fost însoțită de un naționalism care atinge extremele și uneori face conviețuirea cu vecinii mult mai dificilă decât în era imperiilor. Acest sentiment naționalist poate abandona cu ușurință dimensiunea progresistă a eliberării care îl caracterizează pentru a se abate spre șovinism și xenofobie.
Totul este apoi răsturnat. Progresul devine regres; eliberarea deschisă devine ostilitate; căutarea identității se transformă în ură față de vecin. Națiunea a reprezentat reapproprierea demnității colective. Naționalismul capătă aparența unei suspiciuni agresive. Națiunea unește. Naționalismul exclude. În lupta pentru eliberarea națională, oamenii s-au hrănit cu valorile libertății. În escaladarea pasiunii naționaliste, se îndreaptă spre valorile tradiției.
(Din prefața lui Jean Daniel pentru ediția greacă)