"În lauda umbrelor" este o expoziție foarte elocventă a percepției lui Tanizaki (1886-1965) - unul dintre cei mai mari scriitori ai Japoniei - despre frumusețe, în special estetica japoneză și estetica orientală în artă și viața de zi cu zi. De la început, se declară că esența acestei frumuseți se află în umbre și în ceață, că nașterea și existența sa sunt în întuneric și ambiguitate, o frumusețe care este așa pentru că este ascunsă și întunecată, văzută doar pe jumătate, ca într-un vis, spre deosebire de obiectul frumuseții occidentale, care trebuie să fie complet lustruit și iluminat înainte de a fi prezentat, pentru a-și dezvălui întreaga glorie.

Percepția estetică a frumuseții în arta japoneză și în practicile de zi cu zi a fost glorificată și rezumată în cuvinte-valori precum sabi, care înseamnă sobrietate, moderare, îmbătrânire estetică, pata timpului, frumusețea ruginii. La fel ca wabi, care este delicatețe senină, gust restrâns, o singurătate și o melancolie care sunt estetic plăcute. Valori care merg mână în mână cu umbrele și se opun oricărui luciu și strălucire. Frumusețea este rece, întunecată și discretă.

Este o oda și o admirație pentru semiumbră, patina fumurie și încețoșată pe care obiectele o dobândesc în timp.

Un eseu cu conceptul japonez de zuihitsu, care înseamnă scrieri mixte, o pană heterogenă și neîngrădită, dar totuși un gen literar distinct, un alt gen mixt de proză pe care scriitorii japonezi din timpuri mult mai vechi îl iubesc atât de mult, un eseu fără rigurozitatea teoretică pe care termenul o implică în Occident. Idei și comparații libere și diverse, poezie și viață de zi cu zi, paradoxuri și, împreună cu ele, cele mai mari generalizări ale fenomenului estetic.

"În lauda umbrelor" a fost scris în 1933, când Tanizaki își încheiase deja orientarea către estetică și valorile tradiționale ale culturii japoneze, și este tocmai un eseu despre această estetică și despre abisul care o separă de cea a Occidentului.

Ediția este însoțită de 12 fotografii color și alb-negru.