Modernitatea evreiască s-a desfășurat între Iluminism și Al Doilea Război Mondial, în mijlocul fermentului care a pregătit Emanciparea și traumei cauzate de genocidul nazist. A înflorit în acești doi secole, concentrată în Europa, creând o undă neobișnuită de bogăție spirituală, literară, științifică și artistică. Cu toate acestea, traiectoria modernității evreiești s-a epuizat. După ce au fost un punct central al gândirii critice occidentale, evreii s-au regăsit, într-o inversiune paradoxală, de partea dominanței. Intelectualii s-au retras în ordine, iar subversivii s-au trezit, uneori mutându-se în conservatori. Antisemitismul a încetat să modeleze culturile naționale, lăsând loc islamofobiei, principala formă de rasism în secolul al XXI-lea. Memoria Holocaustului a apărut ca "religia de stat" a democrațiilor liberale, transformând fostul "popor paria" într-o minoritate respectată și distinsă, care încarnează o istorie care oferă criteriul prin care Vestul democratic își măsoară virtuțile morale.

Într-un eseu îndrăzneț și panoramic, Enzo Traverso analizează această transformare istorică. Scopul său nu este de a condamna sau de a achita, ci de a face bilanțul unei experiențe acum complete pentru a-și păstra moștenirea de bază, amenințată atât de sfințirea sterilă, cât și de aproprierea conservatoare.