Deși au fost susținute cu peste jumătate de secol în urmă, cele două conferințe adunate în această carte se reflectă reciproc: ele desenează un cerc larg, cercul discursului public al celui mai faimos antropolog francez.

Prima conferință este susținută în fața executivilor CGT și se intitulează "O știință revoluționară: Etnografia". După ce a parcurs o lungă călătorie ca membru al partidului socialist, Levi-Strauss își îndreaptă acum interesul către viața popoarelor exotice, primitive, sărace și neglijate care locuiesc în marginile istoriei și în periferia geografiei. Levi-Strauss evidențiază paradoxul etnografului modern: în ochii propriei sale societăți, el apare progresist, în timp ce "în câmp" se comportă ca un conservator, deoarece ceea ce îl interesează în primul rând sunt tradițiile, obiceiurile moștenite și practicile primitive.

Al doilea text, publicat aici, datează din 1992 și este dedicat lui Montaigne și, secundar, lui Jean de Lery. Aspectul cel mai cunoscut al lui Montaigne este acela al celebratorului alterității, omul care a realizat devreme că, alături de propria noastră umanitate, există alte "umanități" foarte diferite, care, tocmai pentru că sunt membri egali ai lumii prezente și o îmbogățesc cu prezența lor, merită toată aprecierea și respectul nostru.

Scrierile sale demonstrează o preocupare constantă de a păstra aproape cititorul, de a nu-l abandona pe drum. Nu prin denigrarea limbajului, ci punându-l în slujba sa deplină, adică slujindu-l. Levi-Strauss se poziționează astfel în opoziție față de numeroșii autori ai timpului nostru care scriu așa cum vorbesc și vorbesc așa cum se întâmplă. El este ultimul clasic.