Din anii '60, trăim într-o eră caracterizată de percepția că drogurile pot vindeca problemele care în zilele noastre sunt numite "boli mentale"; probleme care în trecut erau cunoscute în termeni precum nebunie, demență, paranoia și nevroză. Prin cuvântul "vindecare" înțeleg percepția că drogurile pot ameliora simptomele prin ajutorul în corectarea mecanismului patologic subiacent, care se crede că le cauzează. Această modalitate de gândire se răspândește din ce în ce mai mult, dincolo de psihiatrie, iar drogurile au ajuns să fie considerate a avea un rol terapeutic în toate situațiile în care oamenii simt că nu sunt eficienți sau nu funcționează la fel de bine cum ar trebui. Astfel de condiții sunt "diagnosticate" ca depresie, melancolie, anxietate, fobie socială, abuz de substanțe, tulburare obsesiv-compulsivă, sindrom premenstrual, etc., și li se prescriu medicamente pentru tratarea lor. Povestea modului în care am ajuns să vedem drogurile în acest fel, adică ca tratamente specifice pentru tulburări mentale specifice (sau colecții de simptome), și întrebarea dacă această modalitate de gândire este corectă sau justificată, este subiectul acestei cărți.