Sfânta Maria Egipteanca este o figură ascetică remarcabilă în Biserica Ortodoxă, dar și cel mai înalt exemplu de pocăință de imitat. După ce a trăit o viață liberă, neîngrădită și pasională, atingând porțile morții spirituale, după un incident semnificativ care i s-a întâmplat, ea se pocăiește și, căutând mila lui Dumnezeu, se retrage în adâncurile deșertului, încercând, dacă este posibil, cu lacrimile ei, să acopere întregul deșert care o găzduiește.
Complet departe de ecoul vanității lumii și în același timp cu Dumnezeu, care îi privește inima sângerândă, ea a trăit supraomenește și a dobândit o natură angelică.
A mers pe apă, pe stânci, pe râuri, fără să cadă sau să se scufunde.
Dumnezeu, milostiv și iertător, i-a iertat și i-a răsplătit cu daruri dincolo de măsura umană. Cu toate acestea, ea, smerită până în ziua morții sale, își continuă lupta ascetică a pocăinței și rugăciunii până în punctul în care chiar și fiarele sălbatice se supun înaintea ei.