"Gândirea sălbatică", publicată în 1962, include cea mai bună expunere a legilor care, conform lui Levi-Strauss, guvernează gândirea umană în societățile fără scriere. Antropologul francez a definit ca "gândire sălbatică" forma de gândire care a apărut în perioada neolitică și a condus la descoperirea "artelor civilizației": ceramica, țesutul, agricultura și domesticirea animalelor, activități care continuă să fie fundamentul vieții umane. Principiul acestor descoperiri trebuie căutat în persistența gândirii sălbatice de a observa diversitatea empirică și de a o exploata în primul rând teoretic, în scopul de a da sens lumii reale.

În contrast cu raționalismul occidental, gândirea societăților non-vestice a continuat să se bazeze pe datele senzoriale, ajungând astfel la crearea unei "științe a concretului".

Numele Levi-Strauss este asociat cu exemplul metodologic al "antropologiei structurale", care se baza pe transferul selectiv al anumitor principii ale lingvisticii structurale a lui F. De Saussure, așa cum au fost modificate de fonologia lui N. Trubetzkoy și R. Jakobson. Abordarea propusă de Levi-Strauss a depășit granițele teoriei antropologice și a influențat o serie de discipline științifice precum psihanaliza, teoria politică, filosofia și critica literară, printre altele.

În ciuda faptului că astăzi abordarea structurală s-a ramificat în diverse fluxuri de transmitere, lucrarea lui Levi-Strauss rămâne "clasică", atât pentru noile căi pe care le-a deschis gândirii antropologice, cât și pentru viziunea sa asupra unei evaluări egale a expresiilor culturale ale tuturor grupurilor sociale, indiferent dacă aparțin lumii occidentale sau societăților în rapidă dispariție ale așa-numiților "sălbatici".

E.K.