De la numirea prim-ministrilor europeni la recunoașterea șefilor de stat, de la sancțiunile impuse statelor autonome la programele de ajustare structurală și suprimarea violentă a mișcărilor separatiste, politica occidentală pare să servească un scop unic. Cu toate acestea, interpretarea lor este părtinitoare și încorporează, conștient sau inconștient, interese bine înrădăcinate. Utilizarea violenței poate fi percepută ca democratizare, iar intervenția în afacerile interne ale unui stat poate fi prezentată ca ajutor umanitar. Dereglementarea poate fi redenumită ca restructurare, iar limitarea legii naționale poate fi caracterizată ca liberalizare a pieței. Cu toate acestea, realitatea este mai puternică decât orice interpretare. În orice caz, trebuie considerat că Monopoly nu este doar un joc de societate.