Democrația, democrația liberală reprezentativă, funcționează prin definiție conjunctural, prin ciclurile de alegeri periodice, dar este în cele din urmă judecată istoric, retrospectiv. Democrația se mișcă în ritmul istoriei pe termen scurt, dar rezultatele alegerilor democratice apar adesea în adâncurile istoriei pe termen lung.
Creșterea paralelă a naționalismului radical și a extremei drepte, extinderea euroscepticismului, tendința spre democrația iliberală, decizia britanică pentru Brexit sunt fenomene individuale care se mișcă - în moduri diferite și la viteze diferite de la țară la țară - pe un numitor comun care este funcționarea, patologiile și rezistența Democrației.
Cu toate acestea, era modernă, care a adus în prim-plan forma integrată a democrației liberale, a evidențiat și instituția care caută să împace relația dintre Democrație și conjunctură și Istorie simultan. Această instituție este Constituția.
Când procesul de promulgare sau revizuire a Constituției este în desfășurare, atunci conjunctura constituțională sau revizionistă dobândește privilegiul greu și periculos de a pretinde caracteristici istorice. Apare apoi pericolul ca alegerile superficiale, momentane, aleatorii, neanalizate, populiste - sau cel puțin pur și simplu oportuniste - să dobândească forța legală maximă a prevederii constituționale și să apară ca "istorice". Cu toate acestea, nu există o formă mai rea de populism decât populismul constituțional. Această carte își propune să funcționeze tocmai ca un contrapondere la populismul constituțional.