"Când am fost anunțat că sunt onorat cu acest premiu, am simțit o furtună de emoții. Au fost sentimente complexe, ciudate, întunecate, greu de exprimat. "Ce legătură are religia cu mine? Ceva trebuie să fie în neregulă." De aceea, prima mea reacție a fost: "Ești sigur? Știi că mă consider ateu?" Răspunsul a fost imediat: "Noi credem că ți-ai dedicat viața întrebărilor religioase." Răspunsul generos m-a dezarmat și mi-a adus în minte multe conversații pe care le-am avut cu Rollo May, care a insistat să considere manualul meu, Psihoterapia Existențială, o carte religioasă. Îmi amintesc și că Lou Salome l-a numit pe Nietzsche un gânditor religios cu o poziție anti-religioasă.
Discursul meu se va concentra asupra problemelor care apar din aceste emoții contradictorii și în special asupra unor întrebări religioase existențiale care sunt adesea considerate religioase în natură. Voi evidenția, de asemenea, unele comparații între psihoterapia existențială și consolarea religioasă. Cred că aceste două abordări sunt legate printr-o relație complexă și tensionată. Într-un sens, ele sunt veri, au aceiași strămoși și aceleași preocupări. Ele împărtășesc o misiune comună: de a sluji disperarea, care este inherentă destinului uman. Uneori au metode comune - relația personală diadică, procesul de mărturisire, explorarea internă, iertarea celorlalți și a sinelui. [...]"
Acest eseu este discursul de acceptare al lui Irvin Yalom la primirea premiului Oscar Pfister, o distincție onorifică foarte importantă acordată de Comitetul de Psihiatrie și Religie al Asociației Psihiatrice Americane. Aici, celebrul psihiatru își dezvoltă pozițiile privind psihoterapia existențială și analizează punctele în care converg sau diverg de la consolarea religioasă. Ideile lui Nietzsche, Schopenhauer și Kazantzakis pătrund acest text teoretic crucial al autorului romanelor "Când Nietzsche a plâns" și "Problema Spinoza".