În aprilie 2014, am primit o scrisoare de la Universitatea din Teheran care mă invita să țin discursul principal la Prima Conferință Iraniană despre Shakespeare.
Am decis să merg, fără să mai stau pe gânduri. Era un vis de-al meu să călătoresc în Iran. [...]

Shakespeare a fost covorul magic care m-a transportat în Iran; ce înseamnă asta? De peste patru secole, Shakespeare a servit ca un legământ critic care depășește granițele care separă culturile, ideologiile, religiile, națiunile și toate celelalte moduri în care oamenii își definesc și își limitează identitățile. Desigur, diferențele rămân - Shakespeare nu le poate șterge pur și simplu, dar oferă oportunitatea reconcilierii, așa cum el însuși a numit-o. [...]
Mulți dintre cercetătorii de Shakespeare din generația mea au abordat acest dialog cu o scepticism extrem; prioritatea lor era să dezvăluie perspectivele ideologice pe care le servea și în același timp le ascundea, să se imerseze în mediul original al operelor și să exploreze mediul complet diferit în care acestea sunt recepționate astăzi. Vroiam să identificăm într-un fel polițiștii secreți care pândeau în teatrul în care erau jucate și în tipografia în care erau tipărite. Toate acestea erau minunate: era o muncă palpitantă din care eu și contemporanii mei ne-am hrănit timp de decenii. Cu toate acestea, am neglijat aproape complet să ne întrebăm cum a reușit Shakespeare să facă din opera sa un loc în care ne putem întâlni cu toții. [...]