Principala preocupare a reflecției timpurii a lui Nietzsche, așa cum este dezvăluită în principalele sale lucrări din această perioadă, este tragedia greacă antică. În lumina metafizicii și esteticii lui Schopenhauer, Nietzsche examinează ascensiunea și căderea "dramei muzicale antice" ca un capitol decisiv în istoria civilizației occidentale. Potrivit filosofului, tragedia atică a constituit o operă de artă completă, o sinteză a poeziei, artelor plastice, dansului și muzicii, născută din fuziunea a două elemente distincte, "apolineenele" și "dionisiacele". Cu toate acestea, această realizare supremă a spiritului grec a fost subminată de raționalismul socratic și estetica socratică a lui Euripide, conducând la dispariția sa.

Cele trei texte incluse în această ediție ("Drama muzicală greacă", "Socrate și tragedia" și "Viziunea dionisiacă a lumii") servesc ca principalele dovezi ale reflecției intense a lui Nietzsche asupra tragediei, care în cele din urmă a fost prezentată în întregime în "Nașterea tragediei", principala sa lucrare din perioada sa timpurie. Cu toate acestea, ele nu sunt doar lucrări pregătitoare pentru această carte, deoarece dezvoltă idei care sunt fie prezentate într-o lumină diferită, fie complet absente în ea. Într-adevăr, un cunoscător al filosofiei lui Nietzsche nu va avea dificultăți în a identifica elemente în aceste trei texte care pătrund în reflecția ulterioară a filosofului, adesea reformulate și reinterpretate.