Colonelul Liapkine"", care, prin succesul său imediat și durabil, a asigurat din start faima autorului său în Grecia, pare să refuze intenționat cititorului străin clișeele unei țări de mare și soare, a unei populații festive și fără griji. Sau mai degrabă pare să transfere această viziune mitică asupra personajului colorat al unui emigrant rus, ofițer țarist alungat din patria sa de Revoluția din 1917, a cărui vitalitate debordantă va sfârși prin a se pierde în monotonia pustie a câmpiei Tesaliei, unde a găsit de lucru într-o societate provincială formată din funcționari meschini și bârfitori și țărani abrutizați de muncă, în microcosmul de emigranți ruși declasificați și amărâți și într-o nostalgie incurabilă care îi face imposibilă adaptarea. Puterea acestui roman constă atât în figura de neuitat a protagonistului său, a cărui exuberanță și vigurozitate nu se pot adapta în mediul strâmt în care exilul l-a adus, cât și în portretizarea unei existențe ruinată inevitabil de capriciile Istoriei, incompatibilitatea culturilor și un alcoolism care nu este decât instrumentul unei Destinuri oarbe demne de tragedia antică.