"De ce suntem încă fascinați de revoluții?" se întreabă editorii acestei lucrări colective, J. Wolfreys și M. Haynes, care au adunat propriile texte și cele ale lui F. Gauthier, M. Ferro, G. Eley, G. Kennedy, L.T. Lih, D. Bensaid și E. Traverso, sub titlul "Istorie și Revoluție: Provocând revizionismul". "Răspunsul este simplu. Ele au schimbat lumea și, în proces, au contribuit la modelarea lumii noastre proprii, arătând în același timp căi dincolo de aceasta. Astfel de evenimente sunt profund tulburătoare pentru cei care cred că, în bine sau în rău, trăim în cea mai bună lume posibilă, în care există doar loc pentru îmbunătățiri minore." Astfel de viziuni nu sunt monopolul conservatorilor. Liberalismul radical al Revoluțiilor Engleze și Franceze nu numai că s-a compromis cu ordinea stabilită, dar vrea să-și uite trecutul cu orice preț. Până în anul 2000, marile narative au căzut în tăcere, iar atât conservatorismul, cât și frica de schimbare radicală au răsunat în faimoasa afirmație a lui Fukuyama despre sfârșitul Istoriei.
Cu toate acestea, realizarea, la începutul secolului nostru, că guvernanții, care odinioară se întâlneau neîntrerupt în întâlniri de vârf (G7, FMI, Banca Mondială, OMC), se confruntau acum cu cea mai aspră critică din partea miilor de protestatari, le-a reamintit tuturor că există încă datorii de îndeplinit și că disputele legate de istoria "moartă" au început să fie percepute într-o lumină diferită.
Textele din acest volum abordează aceste conflicte ale ultimelor decenii din perspectiva istoricilor sensibili la ideea că nu numai că istoria nu s-a încheiat, dar acum această poziție poate fi susținută cu o nouă încredere. Prin examinarea Revoluțiilor Engleză, Franceză și Rusă și a tratamentului lor de către istoriografia revizionistă, acestea confirmă din nou importanța lor în evoluția umanității și, într-o redefinire a rolului politicului, resping concepția revizionistă a ideologiei ca o sferă autonomă și ireductibilă impusă societății de demagogi."