Problema educației și a creșterii este centrală în primele scrieri ale lui Nietzsche. În acest text, al treilea din colecția de texte independente sub titlul general "Reflecții trecătoare", Nietzsche prezintă pe Schopenhauer ca pe gânditorul "trecător" care încarnează idealul filozofului-educator. Într-o epocă caracterizată de subordonarea filozofiei față de forțe străine și ostile (stat, economie, etc.) și de declinul general al culturii, Schopenhauer, datorită luptei sale interne și externe, a reușit să-și mențină autonomia intelectuală și poziția critică independentă. Astfel, conform lui Nietzsche, el este un adevărat educator și un model al unui gânditor filozofic liber.

Această lucrare a lui Nietzsche este interesantă din multe perspective. Este poate cea mai elocventă mărturie a influenței profunde pe care Schopenhauer a avut-o asupra lui Nietzsche; de asemenea, expune simplu și vivid aspectele de bază ale gândirii filozofului în perioada sa timpurie de reflecție, dezvăluind în același timp cum a început și s-a dezvoltat reflecția ulterioară nietzscheană. În cele din urmă, trădează ambiția lui Nietzsche de a deveni el însuși, prin reflecția sa, educatorul noului om liber spiritual.