Au trecut douăzeci de ani de la moartea lui George Ioannou. Până acum, evenimentul nu a primit atenția necesară, judecând după indiferența majorității ziarelor care își modelează paginile în funcție de condițiile de pe piața noastră literară. Motivul este evident. "Ioannou nu se vinde", a declarat un editor dependent de genul literar best-seller. Și totuși, Ioannou a fost cel mai "vandabil" dintre prozatorii vremii sale până la moartea sa. [...] Motivul pentru care Ioannou este unul dintre cei mai buni prozatori ai noștri a fost explicat în mod convingător de critici. Rezumând evaluarea sa, am spune că opera sa, în afară de vivacitatea cu care înfățișează soarta umană, este și un punct central pentru proza noastră. Și aceasta pentru că scrierea sa, cu formularea sa specifică și crucială, a constituit o modernizare profundă; o convergență, am adăuga, cu cele mai esențiale expresii contemporane ale prozei occidentale, care au contribuit decisiv la reînnoirea prozei noastre. Ceea ce este unic în cazul lui Ioannou este că această modernizare a fost endogenă; că Ioannou a reușit să o realizeze nu prin dialogul cu căutările occidentale contemporane, așa cum se întâmplă aproape întotdeauna în literatura noastră, ci prin compunerea și îmbinarea într-un amestec drastic a celor mai vitale elemente ale prozei moderne grecești de-a lungul timpului. [...]
(din prefața lui Nasos Vagenas)