În ultimii ani, o serie de partide de extremă dreapta și-au făcut simțită prezența, mai mult sau mai puțin peste tot în Europa. Acestea nu mai apar ca fiind disruptive, ci joacă cartea normalității instituționale și exploatează nemulțumirea claselor populare, încercând să devină partide de putere. Traverso, prin analizarea diferențelor lor față de fascismele istorice ale secolului XX, propune conceptul de "metafascism", care pune accentul pe natura tranzitorie a unui fenomen în evoluție, în care trebuie evidențiate atât continuitatea (moștenirea adesea ascunsă sau chiar renegată, dar întotdeauna vizibilă a fascismului clasic), cât și rupturile (o ideologie vagă și ambiguă, care combină populismul și xenofobia). Pentru că, dacă în trecut antisemitismul era coloana vertebrală a naționalismelor europene, astăzi locul său a fost luat de islamofobie (lăsând doar o poziție marginală pentru o nouă judeofobie).

Cu toate acestea, ne spune Traverso, metafascismul poate fi înțeles mai bine dacă este examinat într-un scenariu mai larg, în care politica identității și obsesiile mnemonice își găsesc locul, precum și terorismul islamic și "islamofascismul", eșecurile secularizării și respingerile colonialismului - toate într-un cadru global bântuit de dispariția unui "orizont de așteptare", de dispariția și devalorizarea utopiilor.