Într-o eră tumultuoasă precum Evul Mediu (secolele XII-XIII), o societate spirituală și confuză formată din clerici și savanți, cunoscuți sub numele de Goliardi, s-a opus ordinii stabilite și a respins teoriile sterpe ale acesteia.
Carmina Burana (Cântecele din Beuern) sunt cele mai numeroase și reprezentative dintre personalitățile creatorilor lor.
În timp ce idealul iubirii rafinate și cavaleriste a prevalat în întreaga Europă cu opera dominantă De Amore de Andreas Capellanus, C.B. au surprins prin sensibilitatea și senzualitatea lor. Femeia nu are niciodată imaginea unei existențe de neatingere; ea apare cu plasticitatea unei Afrodite, ale cărei grații și virtuți fizice poetul le laudă într-un mod liber și adesea provocator. Goliardii iubesc femeile pasional și își văd rolul cu mai multă libertate și spirit progresist. Ei consideră iubirea, atât spirituală, cât și carnală, ca un act drept și necesar pentru ca natura să se perpetueze în formele și speciile sale. Natura, în special înflorirea sa în primăvară, nu mai este un adversar misterios, ci un companion iubitor pentru Goliardi; este conexiunea strânsă între cele două elemente ale creației iubirii, spiritul și corpul. [...]