Prin citirea marilor autori greci ai antichității, Jacqueline de Romiguy încearcă să ne facă să înțelegem teoria măreției omului. Omul, eliberat de frica divină, a creat realizări fără precedent și printre ele a apărut așa-numitul "Epoca de Aur": secolul al V-lea î.Hr. în orașul Atena, un exemplu al celei mai înalte forme de guvernământ, aceea a democrației. Pentru prima dată, zeii nu mai au capete de animale sau păsări, nu sunt șoimi, berbeci, câini sau vaci, nici ființe incredibile cu calități uriașe ca în Egipt și Asia, sau în India. Pentru prima dată, zeii au caracteristici umane. Pentru prima dată, oamenii se transformă în zei prin ingeniozitatea și puterea minții. Cu toate acestea, acest experiment nu duce la un optimism naiv. Grecii nu cred că totul este roz pentru om. Tragedia și istoria ne arată, dimpotrivă, că ei sunt pe deplin conștienți de înfrângeri, nenorociri, pasiuni și chinuri la care este expusă umanitatea.

"Valoarea strălucitoare a inteligenței Greciei din Epoca de Aur constă în faptul că avea dorința ferventă de a stăpâni pasiunile, de a evidenția valorile, de a se dedica unui ideal superior care să reziste testului timpului. Conceptul măreției intelectuale a omului este un scop, o cucerire, un efort mereu reînnoit în care omul, pentru a fi numit om, trebuie să-și dedice toate puterile..."