Sophia privea cu atenție cuiburile rândunicii și cânta ușor.
Rândunici ale mele,
de unde ați venit de departe,
ce lucruri bune ne-ați adus?
Sănătate, Paște
și ouă roșii.

"Rândunici ale mele, rândunici ale mele," spune Kallio.
"De unde vin, surioarele mele, din deșerturi?"
"Din Locurile Sfinte, Kallio," spune mama mea. "Ele traversează oceanul."
"Și cum, Alexo, călătoresc atât de departe și nu se rătăcesc?"
"Se ajută una pe alta cu aripa."
"Și cum își găsesc drumul, surioarele mele?"
"Acestea nu sunt lucruri pământești," spune mama mea.

Absența îndoielilor sterile și a incertitudinilor a făcut ca oamenii din sate să fie mereu în afara lor, cu toate preocupările exterioare care se estompau la înserare. Aveau opinia lor adunată, cum spuneau ei. Desigur, într-un mod diferit - și în principal prin limbaj și divinitate - se deosebeau de stupul natural prin contactul constant cu inefabilul, cu cerul.
S.D.