Experiența globală arată că integrarea economică este unul dintre cele mai eficiente mijloace de dezvoltare economică pentru o țară. Economia unei organizații economice regionale, după crearea unui piață comună a muncii și capitalului, încetează să mai fie doar suma economiilor naționale și trece la un nivel superior de competitivitate datorită utilizării resurselor materiale, de muncă și financiare ale întregii uniuni, cu scopul de a accelera dezvoltarea economică a fiecărei țări și a organizației în ansamblu. Dezvoltarea durabilă a economiei europene și a economiei globale este posibilă doar în condițiile coordonării politicilor economice externe ale Statelor Unite, Germaniei, Marii Britanii, Franței, Italiei, Canadei, Japoniei, Braziliei, Arabiei Saudite, Chinei, Indiei și Rusiei - liderii țărilor post-industriale, în curs de dezvoltare și foste socialiste - precum și creșterea rolului OMC, ONU, FMI, Băncii Mondiale și altor organizații internaționale în reglementarea economiei globale. În același timp, aprofundarea deschiderii economiei globale este însoțită de consolidarea interdependenței tuturor țărilor și de creșterea influenței fiecărei țări, indiferent cât de mică, asupra cursului proceselor politice și economice regionale și globale. Sărăcia reprezintă un risc particular pentru pacea și securitatea globală, deoarece servește ca mijloc de creștere a terorismului internațional și de exacerbare a conflictelor religioase și internaționale. Necesitatea modernizării guvernării economiei în cadrul uniunii economice în expansiune în condițiile globalizării determină obiectiv schimbarea calitativă inevitabilă a structurii Uniunii Europene, cu trecerea în viitor de la stadiul de uniune economică și monetară a statelor suverane la o formare interguvernamentală politică și economică paneuropeană de tip nou.