Datorie și Istorie, două cuvinte sinonime cu Grecia și grecii de astăzi. Datoria, un cuvânt cu încărcătură negativă, o problemă arzătoare a managementului de conducere de-a lungul istoriei, de la Hammurabi și Solon până la Constantin cel Mare.

Este datoria o problemă monetară sau pur și simplu o reflecție a eticii colective, rezultatul adoptării unor structuri religioase moștenite?

Este datoria o chestiune de etică și percepția diferită a acesteia în rândul societăților nu este altceva decât o viziune subiectivă asupra capitalului?

Care este evoluția percepției capitalului între Est și Vest și care sunt așteptările reciproce?

Care este educația și cultura referitoare la capital în timpul stăpânirii otomane? Cum a modelat aceasta Etica Ortodoxă Greacă a datoriei? Poate societatea greacă să înțeleagă Etica Protestantă a Vestului?

În era modernă, se poate argumenta ușor că, în afară de istoria noastră, ceea ce ne-a făcut celebri în întreaga lume este datoria noastră. Datoria singură poartă o povară emoțională negativă. Problema este că poartă și o povară practică, încă de la împrumuturile Revoluției din 1821, fără ca cineva să o ia în serios în mod deosebit.
Pentru a realiza acest lucru, trebuie să înțelegem celelalte dimensiuni ale sale pentru a o plasa în contextul potrivit:
dimensiunea sa practică, respectiv cea financiară, conectând-o cu evoluția banilor, creditului bancar și dobânzii, precum și dimensiunea sa teoretică, etică și teologică, conectând-o cu credința religioasă. Există o relație între bănci și credința religioasă? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să studiem nu doar poziția creștinismului, ci și a celorlalte religii occidentale în ceea ce privește banii și dobânda. Dobânda a fost o instituție care exista în templele lumii antice și a fost abolită de creștinism, dar s-a întors în etica creștină odată cu Reforma lui Luther, creând cultura antreprenorială a Vestului modern.
Care este relația elenismului ortodox cu această etică și practică protestantă? Diferențele noastre referitoare la datorie provin din etica noastră, din atitudinea noastră față de capital și utilizarea acestuia? Ar trebui să comparăm dezvoltările referitoare la capital în Est și Vest pentru a trage concluzii mai bune? Care este rolul tradiției și al organizației, al educației și culturii care s-au format în timpul stăpânirii otomane în această etică a datoriei?