Religiozitatea este o nevoie naturală a omului - o nevoie innăscută, instinctivă.
Numim nevoi naturale, innăscute, instinctive acele nevoi care nu sunt controlate de rațiune și voință. Ele sunt incluse, ca cerințe de tip lege, în funcționarea existenței biologice.
Psihologia rezumă cele două instincte care determină, cu un caracter de necesitate, structura psihosomatică a omului: vorbește despre instinctul de autoconservare și instinctul de perpetuare. Religiozitatea este măsurată ca o expresie a instinctului de autoconservare. Aceasta aparține reflexelor dezvoltate de natura umană (reacții psihosomatice automate, involuntare) în scopul supraviețuirii.
Religiozitatea este analogă cu foamea, setea, frica de boală și durere și frica de moarte. De ce? O justificare prima, cu siguranță schematică dar nu arbitrară, spune: Omul vede forțe sau factori care amenință existența sa și pe care nu îi poate controla. Puterile sale naturale nu sunt suficiente pentru a preveni boala, durerea și moartea. Prin urmare, el recurge la invenții care îi oferă speranță de protecție, supunere la siguranță: el consideră cauzele amenințărilor pe care propria sa natură nu le poate controla ca fiind supranaturale și, în plus, le personifică. Adică, le integrează în rețeaua de relații logice pe care știe cum să le gestioneze eficient. [...]

(fragment din textul cărții)