Conceptul modern de revoluție, legat în mod inseparabil de ideea că progresul istoric face brusc un nou început, că o poveste complet nouă, care nu a fost niciodată cunoscută și niciodată spusă, este pe cale să se desfășoare, era necunoscut înainte de cele două mari revoluții din ultimul secol al secolului al XVIII-lea. Înainte de a se implica în ceea ce avea să devină o revoluție, niciunul dintre protagoniști nu avea cea mai mică bănuială cu privire la ceea ce va fi intrigă noii drame. Cu toate acestea, începând cu momentul în care revoluțiile au început să se desfășoare și mult înainte ca cei care au participat la ele să poată ști dacă efortul lor se va încheia în victorie sau distrugere, inovația dramei și sensul mai profund al intrigii sale au devenit evidente pentru actori și spectatori. În ceea ce privește scenariul, a fost fără îndoială apariția libertății: în 1793, patru ani după izbucnirea Revoluției Franceze, într-un moment în care Robespierre își putea defini puterea ca "despotismul libertății" fără a se teme că va fi acuzat de paradox, Condorcet a rezumat ceea ce toată lumea știa deja: "Cuvântul 'revoluționar' poate fi aplicat doar revoluțiilor ale căror scop este libertatea."

(Hannah Arendt)

Inspirată de tradițiile politice ale antichității, experiența controversată a marilor revoluții ale timpurilor moderne (franceza, americană, rusă) și reevaluarea radicală a fenomenelor critice ale lumii contemporane - cum ar fi relația dintre război și revoluție, "chestiunea socială" în raport cu politica, distincția dintre eliberare și libertate - compun această lucrare clasică, semnată de cel mai important filosof politic al secolului al XX-lea.