'Când filosofii contemplă, adesea uită să ia în considerare propriile lor corpuri și mai ales tot ceea ce acumulează în ele prin intermediul hranei. Cu toate acestea, între minte și stomac există o rețea complexă de relații și presupuneri pe care gândirea nu ar trebui să le neglijeze. Ar putea Diogene să fie un dușman al civilizației și obiceiurilor sale dacă nu ar fi încercat caracatiță crudă? Rousseau, în "Contractul social", ar încerca să apere austeritatea dacă mesele sale regulate nu ar fi fost alcătuite exclusiv din produse lactate? Și Sartre, cu homari bântuindu-i coșmarurile, nu a plătit pe tot parcursul vieții - la nivel teoretic - pentru aversiunea sa față de crustacee?

În acest îndrăzneț eseu nietzschean, Michel Onfray alege să le redă codului proaspăt, supei de orz, vinului, cârnăciorilor, cafelei aromate și chiar colognei demnitatea filosofică pierdută, care - de la Fourier la Marinetti și de la Kant la existențialiști - sunt căile improbabile către cunoașterea bucuriei. Este o critică a discursului alimentar sau începutul "dieteticii"? Mai presus de toate, este o carte care încearcă să surprindă momentul și hrana, prin care corpul întâlnește spiritul și își dictează legile.