Yudora Welty a spus-o: "Casa este cel mai periculos loc", ceea ce înseamnă... că casa noastră este pădurea cu lupii. Ne este greu să acceptăm asta, așa că rătăcim în ea dezbrăcați și neînarmați. Naivi, atingător de vulnerabili. Poate pentru că de secole casa noastră, spunem noi, este refugiul nostru și, după cum știm, ceea ce numim lucruri are mai multă greutate decât ceea ce sunt ele în realitate. Sau poate pentru că cine se îneacă nu poate striga după ajutor.

Fiecare relație este o formă de colonizare. Întotdeauna riști să devii un obiect de exploatare. Iar și mai rău: riști întotdeauna să devii exploataorul. Și ca și cum asta nu ar fi fost suficient, nicio ființă vie nu este singulară, desigur. Suntem multiple. Un grup de ființe independente - adesea ostile unele față de altele - care conviețuiesc sub aceeași piele. Această multiplicitate ascuțită este ceea ce am dorit să surprind scriind despre teatru. Să vorbesc despre guri care te înghit ușor, pentru că te apropii de ele așteptându-ți sărutul. Asta am făcut ca scriitor de proză, în câteva cuvinte.